Negocieri pentru organizarea unui concert omagial în ziua de naştere a lui Michael Jackson

|

Randy Phillips, promoterul concertelor londoneze ale lui Michael Jackson, a declarat că negociază cu familia megastarului şi cu alte vedete pentru organizarea unui mare spectacol aniversar, pe 29 august, când regele muzicii pop ar fi împlinit 51 de ani.

Într-un interviu acordat BBC 6 Music, Randy Phillips, directorul societăţii AEG, spune că va putea lua o decizie finală legată de concert în cursul acestei săptămâni. Pe scenă ar putea urca, la acest eveniment, fraţii regelui muzicii pop şi Janet, una dintre surorile sale.

Phillips a precizat că negociază cu Kenny Ortega, realizatorul filmului "High School Musical", care a lucrat, de asemenea, la punerea în scenă a concertelor lui Michael. "Ne gândim la un omagiu gigant, care va fi difuzat peste tot în lume, la televizor", a precizat Phillips.

O primă ceremonie în omagiul regelui muzicii pop a avut loc pe 7 iulie, la Staples Center din Los Angeles, unde trupul lui Michael Jackson a fost adus pe scenă şi 17.500 de fani s-au strâns în două săli special amenajate cu această ocazie. Cântăreţii de muzică pop Mariah Carey, Usher şi Jennifer Hudson au cântat alături de veteranii muzicii R&B Smokey Robinson, Lionel Richie şi Stevie Wonder, iar vedete sportive precum Kobe Bryant şi alte celebrităţi au luat parte la eveniment.

Vedeta muzicii pop Michael Jackson a murit pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac. Moartea s-a produs în perioada în care se pregătea pentru seria de concerte pe care urma să le susţină la Londra, începând cu 13 iulie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Blogu' lu' Gigel... | Administrat de Gigel